Uneori te gandesti.......

Ce faci?.....ce faci cand n-ai somn, n-ai chef, n-ai nimic util de facut, si esti nevoit sa astepti....? 

Poti sa cresti sa iti faci utila asteptarea, sa studiezi sa te pui la curent cu ceea ce e nou in domeniul in care activezi .....dar dupa doua-trei zile de cercetare se epuizeaza noul din domeniul pe care deja il cunosti.

poti sa citesti ceva interesant sa te "culturalizezi"....si cand nici o carte pe care ai cumparat-o nu iti spune nimic.....?

Incepi sa te gandesti.....si te gandesti......si daca ai timp mult sa te gandesti, faci adevarate strategii si apoi incepi sa vezi conspiratii peste tot....si daca tot ai timp continui sa te gandesti la toate lucrurile din jurul tau.

La un moment dat gandirea asta profunda asezata peste ce se intampla in viata ta de zi cu zi si ajutata de o pasiune in domeniul psihologiei te face sa vezi cu totul si cu totul altfel lumea din jurul tau.

Incetul cu incetul detaliile din strategiile si comploturile pe care le vedeai inainte dispar, abundenta lor se compacteaza si se aseaza in anumite tipare pe care le cunosti de undeva, dar inca nu stii de unde.

Incepi sa vezi cum lucrurile din jurul tau NU se complica in fiecare zi mai mult, iti dai seama cat de simplu este totul.

Dar de unde cunosti tiparele, matritzele astea in care se varsa totul? Si te gandesti: in ce film am mai vazut asta, de unde cunosc atitudinea asta, unde am mai vazut aceasta expresie, de unde stiu povestea asta .....am citit undeva asta, candva????? Si te gandesti, si te gandesti, si te gandesti.............siiiii.....da ai mai vazut asta odata dar nu la cinema, nu ai citit nicaieri.....este viata ta .....istoria pe care o ai tu pe pamantul asta .....e simplu....se repeta.

Asa cum si istoria lumi se repeta de secole la rand, asa si bucati din viata noastra se repeta probabil pana ne dam seama cum se actioneaza corect in situatia respectiva. 

E ca si cand in fiecare etapa a vietii ne reincarnam intr-un om nou care trebuie sa isi purifice sufletul pana va ajunge la moarte, la etapa finala a implinirii sufletesti.

Istoria omenirii se repeta, cred eu, cu speranta ca poate , cineva isi va da seama sa recunoasca o etapa de la inceputul acesteia, sa se uite in spate si sa invete din greselile altora.

Pentru noi sa invatam din greselile altora e extraordinar de greu: cum sa cred pe cineva ca plita arde daca eu nu stiu ce inseamna "arshi"???? 

Dar sa inveti din greselile tale .....greselile tale de om matur??????Asta e altceva!

Luciditatea pe care o dobandesti in momentele in care iti dai seama ca de fapt in viata ta exista deja matritza asta, te loveste in moalele capului si te lasa amortit pentru o vereme. Cum de nu mi-am dat seama de la inceput? Cum am putut fi asa de orb? E simplu: ai fost orbit de dezinteres pentru binele tau...sau de parerea gresita despre unii oameni....sau de dorinta de a avea incredere in prima ta impresie (cea care nu te-a inselat niciodata.....dar tu refuzi cu inversunare sa o iei in seama).

Daca cineva stie cum trebuie sa procedezi, astfel incat  sa te asculti mai intai pe tine si apoi pe altii, sa te iei dupa prima impresie (daca stii ca niciodata nu te-a inselat).....sa imi spuna si mie cinevaaaaa......oricum probabil (cu siguranta o sa ma gandesc la asta in continuare)

Asa ca, daca nu dormiti, ganditi-va la asta, dar mai bine nu faceti ca mine, nu va apucati sa ganditi prea mult si sa publicati toate balivernele pe care le ganditi :)))))

Adevarul si Realitatea

In opinia mea realitatea este relativa si deci si adevarul este relativ.

Multi pun semnul egal intre realitate si adevar, dar nu si eu. Adevarul este mai puternic decat realitatea. Adevarul este format nu numai din realitate dar si din perceptia asupra acesteia. Realitatea este ceea ce se vede, ce vad cei din jur si separat  ce vezi tu. Nimeni niciodata nu va putea vdea lucrurile din punctul tau de vedere. Punctul nostru de vedere este reperul pe care il luam cu totii cand vine vorba de adevar.  Pentru ca reperul  este diferit pentru fiecare dintre noi cu totii avem dreptate. Asta nu inseamna ca  vom cunoaste la un moment dat adevarul celuilalt. Adevarul este unul singur si nu il poate cunoaste nimeni in plenitudinea lui. Dar realiatetea .....????? Realitatea e atat de usor de modificat!!! Fara sa iti dai seama, pentru simplul fapt ca TU esti cel care povesteste, relatarea ta contorsioneaza adevarul desi ceea ce spui este perfect real. La acest punct in discutie nerabdatorii  o sa concluzioneze ca urmare acestei teorii cu totii suntem niste mincinosi. Nimic mai fals ( in aceasta situatie) !!!! Din contra, cu totii avem dreptate difera doar punctul de vedere, doar reperul. Ajungem mincinosi cand ne schimbam punctul de vedere asupra realitatii. Cu alte cuvinte: poate fi luat drept reper doar punctul de vedere primordial, punctul de vedere pe care il recunoastem doar in fata oglinzii, cand nu este nimeni in camera in afara de noi. Cand o persoana relateaza un adevar pornind de la punctul de vedere primordial atunci el relateaza propriul adevar (dar nu adevarul). Minciuna este atunci cand adevarul este povestit dintr-un punct de vedere, altul decat cel propriu. In concluzie: daca vei povesti ceva, si acel ceva este o povestire a altei persoane, .....o sa minti cu siguranta chiar daca nu recunosti asta. O sa minti chiar de doua ori mai mult ...deductie logica :)))).

Check!

Cu totii stim ca atunci cand vine vorba de relatii cel mai important ingredient este increderea.

La inceputul relatiei esti indragostit apoi iubesti si in cele din urma devii UNU cu cel ales.

Perioada de  indragostiti dureaza doua saptamani, asta este doar parerea mea si cine vrea sa ma contrazica trebuie sa vina cu argumente.

Iubirea ....eee ... iubirea e altceva. Iubirea e atunci cand dupa cele doua saptamani in care i-ai vazut defectele, ai ajuns sa le indragesti sau poate doar sa le treci cu vederea. Oricat de urat ar suna pentru mine dragostea este sa iubesti defectele omului de langa tine. Daca poti sa faci asta atunci cu siguranta nimic nu va poate desparti.

Urmatorul pas ar fi sa devii UNU cu cel pe care il iubesti. Eeee...asta e o poveste si mai lunga si mai complicata.

Aici intervine increderea. Increderea nu e asaaaa ceva care se pierde sau se castiga. Cred ca e o prostie sa spui "Trebuie sa recastigi increderea mea" aiureaaaaa...... A mai luptat vreodata pentru ea???? Nuuuuu? A venit la pachet cu toate celelalte sentimente. Nu a facut nimic deosebit sa merite increderea ta. Te-ai indragostit, in momentul ala ai decis ca merita sa ai incredere. Apoi cand ai inceput sa iubestiiii......ai avut prea mult timp, timp sa te detasezi si sa gandesti.  "Dar daca nu e ce credeam, daca nu e dragoste adevarata?".

Cu sigurantaaaaa o sa se intample ceva, cu siguranta  o sa fi dezamagit, o sa te simti tradat!!!!!!!  Nu exista asa ceva "dragoste adevarata". Exista doar dragostea voastra. Fiecare poveste de iubire e altfel si fiecare iubire se cuantifica intr-o alta scala de valori. In momentul in care ceri de la relatia voastra mai multa siguranta decat e necesar atunci incep sa apara indoielile.

De cele mai multe ori indoiala intervine brusc cu intrebari taioase care dor si al caror raspuns naste monstri sau nu. Poate e un raspuns calm si intelegator sau poate genereaza doar o discutie mai tensionata. Implicatiile felului in care cuplurile manageruiesc acest gen de situatii e cu totul alta discutie, care m-ar indeparta de la subiect, asa ca......sa continuam.

Cum se mai poate manifesta indoiala?

Cand relatia este in mod natural una sincera, in principiu cei doi simt o oarecare rusine sa admita ca sunt momente in care simt o indoiala in ceea ce priveste increderea pe care o au in cel iubit. Atunci se intampla urmatoarele: telefoanele de check, vizitele de check, aparitiile de check.

In traducere... nu are un motiv clar pentru care te-a sunat, si voi ati trecut de mult de perioada in care telefoanele de dor erau asa de frecvente si nu poate sa spuna ca te-a sunat de dor...ati vorbit acum o ora doar!!!!! Oricum ar fi ea, explicatia este penibila pentru amandoi.

Vizitele de check sunt altceva ..... simti .....simti  ca ceva e in neregula... nu stii exact ce .... dar tre sa afli...... si te agiti si te framanta ...si in tot ceea ce face e ceva dubios....pana uiti. Dar intr-o zi dupa ce, mult timp ai uitat .... ca un fulger te razbate iar indoiala. Si acum esti destul de pornit si hotarat........ si apari fara sa anunti in locul unde se asteapta cel mai putin. Poate fi penibil sau poate gasesti pe drum o scuza geniala ( nu se intampla de obicei faza cu gasirea scuzei)?????!!!!!! Asta este cea mai grava fapta la care te poate duce indoiala.

Una mai putin grava si de cele mai multe ori placuta, este aparitia de check. " Buna! Ce faci? Pe unde esti? Paaaai,  hai ca vin si eu ca sunt in zona?" Repet intre doi oameni care se iubesc asta este de cele mai multe ori pentru amandoi o situatie fericita si se simt bine amandoi,..... dar tot check este. :)))) mai ales cand aparitia este scurta.

Cel mai bine este ca fiecare sa fie destul de tare si sa suporte toate adevarurile celulilalt astfel incat sa nu fie nevoiti sa se minta reciproc. Pentru ca minciuna este rezultatul fricii de a patii ceva, orice ca urmare a confesarii adevarului.

Si acum sa imi spuneti voi ca e usor sa faci asta!!!!!!!!!!!!!!!! sa accepti toate adevarurile.

Timpul

Nu mai hrani timpul!!!

E vara. Vrei sa scapi de orasul aglomerat. Nu vrei sa pleci la mare, stii ca acolo e aglomerat si e muuulta galagie. Ce mai ramane? Munte. Vrei sa pleci la munte, pentru ca e liniste, e aer curat si bronzul de munte e muult mai bun decat cel de la mare.

Si te urci in masina, si pornesti la drum. Doamneeee, uneori drumul e minunat, e placut, e amuzant, e incantator.  Sunt drumuri lungi, de sute de kilometri, care, parca nici nu simti cum trec. Sunt calatorii cand ai capacitatea sa te bucuri de orice....de privelistea straina tie, de masinile si depasirile pe care le fac, de oamenii de la benzinarie pe care ii vezi pentru prima si ultima oara in viata , dar despre care ai senzatia ca stii totul. Sunt drumuri pe parcursul carora vrei sa te opresti de multe ori si sa faci multe poze, multe poze , poze cu orice nimic. Asta pentru ca vrei ca peste timp sa iti aduci aminte de acel drum.

 ....dar nu si acum. Acum vrei sa ajungi cat mai repede, vrei sa scapi si de volan si de lipsa de conversatie si simti cum timpul se dilata si parca minutele nu mai au 60 de secunde, si totul e prea mult, e prea coplesitor.

Cu ce sa umpli timpl, minutele infernale in care nu stii ce sa mai spui celui care te insoteste la drum. Pornesti radioul...aceleasi melodii , care, parca sunt puse pe repeat toata ziua. Nu il opresti, desi te enerveaza, dar mai enervanta este tacerea, linistea care umple timpul.

In sfarsit .......ai ajuns. In Ardeal undeva. Case frumoase , oameni zambitori.

In momentul in care ajungi la pensiunea unde trebuie sa te cazezi se intampla ceva.

Intrii in curte si te intampina gazda. E undeva pe scarile casei. V-a vazut, dar coboara scarile atat de incet de parca ar pleca la o plimbare de seara. Fatza gazdei spune altceva, e chiar bucuroasa de oaspeti, curiozitatea o face sa intinda mana inainte ca pasi sa o aduca la o distanta propice pentru o strangere de mana. Observi cu coada ochiului baiatul casei care duce o furca in spate si trage dintr-o tigara, merge incet, dispare intr-o incapere de la parterul casei. Pe usa principala apare si sotul, mai intai curios si apoi incantat, coboara si el aceleasi trepte. Aceleasi trepte, aceeasi viteza.

Te simti ca si cand dupa ce ai trecut de portile acelei curti, ai intrat in alta dimensiune, o dimensiune in care timpul a fost incetinit. Aici oamenii nu ii dau timpului de mancare, si el ramane anemic si neputincios. Timpul peste tot se hraneste cu stresul, cu nervii, cu frustrarile si cu neimplinirile noastre. Aici probabil oamenii si-au dat seama de asta si s-au gandit la solutia perfecta prin care timpul poate fi incetinit. Oprim alimentarea timpului, aici nu e nevoie de mult timp, aici timpul trebuie sa fie bun si atat.

Descarci bagajele si le distribui aleator prin camera. Te asezi pe patul acoperit de covertura cu motive traditionale si respiri. Ai vrea sa te ridici sa deschizi geamul mai larg, dar esti obosita. Asa ca te uiti in continuare prin acel geam laptos, in gradina plina de flori, cate culori....rosu, galben, lila, mov, alb....si verdele , verdele e cand violent cand calm.

Te trantesti pe spate si acum te uit la tavanul alb si iti spui......"Doamne s-a oprit timpul!", si in momentul ala simti cum nu mai ai de ce sa te grabesti, nu are cine sa te astepte, nu mai intarzai nicaieri. Inainte sa urcati in camera gazda v-a chemat la masa, dar ti-ai dat seama ca mai e destul pana atunci din felul in care a spus " mai tarziu" a fost cel mai precis si cel linistitor "mai tarziu" pe care l-ai auzit vreodata. Ai reusit performanta de a-ti goli creierul, nu te mai gandesti la nimic in afara de tavanul alb. Cel cu care ai venit vorbeste dar nu poti percepe decat sunetul nu si cuvintele. Apoi e liniste. Doar cateva sunete infundate mai vin din gradina, dar par a fi la ani lumina distanta, si oricum nu se mai repeta.

A doua zi te trezesti instinctiv la sapte si iti pare sincer rau ca nu mai poti adormi; ai fi vrut sa te decuplezi de la obiceiurile de oras. Pentru ca simti ca trebuie sa faci ceva nu concepi pur  si simplu sa stai, pleci sa te plimbi in sat.

Faci cativa pasi si iti dai seama ca peste noapte dimensiunea care salasluia doar in curtea pensiunii, acea dimensiune cu timp anemic, s-a revarsat si acum stapaneste intreg satul. Ai senzatia ca esti undeva in strainatate, pe acolo mai ai senzatia asta ca lumea te vede , stie ca esti acolo, stie ca nu esti al lor, dar nu sunt deranjati de prezenta ta. Iti place, simti ca nu trebuie sa explici, nu trebuie sa raportezi, nu trebuie sa ajungi nicaieri. Aici pe nimeni nu intereseaza pozitia si atributiile tale. In afara de constientizarea lipsei de responsabilitate pe care o simti, mai observi ceva, e ciudat. Curtile....doamne sunt asa de frumoase, ingrijite, aranjate, terenurile sunt cosite si au balotii sau capite deja facute. Parca sunt asa aranjate de o vesnicie. Ce e ciudat: nimeni nu munceste. Initioal te gandesti " Asta e lazy town!!!!!!!" 

Pai daca asta e  lazy town unde e zana care face ca totul sa fie frumos si ingrijit? Cine munceste aici? Vin oameni di afara acestei dimensiuni? 

La cina nu poti sa te abtii si o intrebi pe gazda, cu scuzele de rigoare. "Cand muncesc oamenii din satul asta pentru aspectul atat de placut al imprejurimilor, cand se gatesc toate bunatatile astea, cand se face branza, cand se mulg vacile???" Gazda se apropie incet si se sprijina in cot de unul din scaunele neocupate de la masa."- Pai dumneavoastra la ce ora v-ati trezit?" ma intreaba ea cu cel mai cald zambet si cu privirea plina de subanteles. "- La 7 " ii spun eu foarte mandra de realizarea mea. Si apoi a urmat un moment plin de revelatii. Tragand scaunul si asezandu-se usor , nu inainte sa ceara consimtamantul celor care deja erau prezenti, femeia a inceput descrierea unei zi de munca. Prea putin am retinut din treburile casnice , ce am remarcat a fost ca nu am auzit nici macar o data cuvantul televizor,telefon, ceas, timp, ora. Cred ca oameni astia nu au gasit un reper pentru a masura timpul si asa ca timpul a renuntat, zicand: " Ok la ei o sa vina seara cand termina treburile zilnice".  Nici acum nu inteleg cum ei, aici , la munte, reusesc sa termine toate treburile zilnice, fara sa poarte ceas, fara sa se raporteze la ceva anume; iar noi cu ceas la telefon , ceas la mana ,ceas la calculator ,ceas in bara de stiri a televizoruli,   nu reusim sa ne cronometream si sa ne incadram in propriile limitari de timp. Aaaaaa "propriile limitari" oare noi ne limitam, oare limitarea este a societatii, sau pur si simplu timpul e prea bine hranit aici in oras si poate fugi ca un campion la olimpiada. Cum e posibil sa nu fie timp niciodata? Cum e posibil sa ajungi sa spui ca singurul tau dusman e timpul ? E pleonastic " nu e timp niciodata ".... dar e posibil oare ca notiunea noastra in ceea ce priveste timpul sa se fi schimbat si el, timpul sa fi ramas acelasi sau mai rau sa se fi micsorat? Asta da timpul nu mai e acelasi , da au atestat asta si oamenii de stiinta "timpul nu mai e ce era" Avem mai putin timp, fizic vorbind.

Oare atat de greu ne putem adapta schimbarilor pe care le sufera timpul........sau pur si simplu suntem din ce in ce mai dezordonati....da, dezordonati nu mai ne putem angaja in a pastra un program strict , care sa ne permita sa avem si " timp liber"? 

Eu cred ca asta e!!!!! nu ne putem tine de un program asa cum fac muntenii. Cand imi vorbea gazda despre treburile zilnice, nu existau timpi de gandire, era o relatare fluenta, ceea ce inseamna ca acel program era repetat zilnic de ani de zile. Ei reusesc sa respecte acel program, ei nu au televizor la care sa piarda timpul, nu au telefon, ei merg pe jos la cel cu care au treaba,nu raman blocati intrafic, nu isi pierd timpul cu raportari, nu prea dau atentie ceasului pentru ca nu poarta iar cel din perete oricum nu mai are baterii.

Poate asta e, poate e vorba de a respecta un program , dar nu orice program , un program al carui scop sa fie " timpul liber". Cum suna asta? " Eu vreau sa respect programul asta strict pentru ca vreau mai mult timp liber!" Eeee...????????? Ce zici ? are sens?